Ajutor de 700 de lei de la stat, apare o nouă bursă în România. Cine primește stimulentul financiar de la Guvern, la ce ajută
Autoritățile române au în derulare mai multe programe sociale menite să întindă o mână de ajutor persoanelor vulnerabile, cu probleme financiare. Important este să afli de ele pentru a nu pierde banii care ți se cuvin.
Cea mai nouă bursă confirmată de autorități vizează mamele minore din România, care nasc în timpul școlii. Ca referință, suntem de departe pe primul loc în Europa la mame minore, iar dacă o fată naște prima oară până la 15 ani, sunt șanse de peste 50% că va face al doilea copil până la 18 ani. În acest context, autoritățile vor oferi o bursă de 700 de lei mamelor minore care decid să revină la școală.
Mai mult decât atât, copiii acelor mame au prioritate când vine vorba de înscrierea la creșă și la grădiniță, după cum a atras atenția ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse în urmă cu ceva timp.
O nouă bursă pentru tinerele mame de până la 18 ani
Metodologia-cadru de acordare a burselor, conținută de Ordinul Ministerului Educației nr. 6.238/2023, a apărut spre jumătatea lunii. Aceasta vine cu mai multe modificări în ceea ce privește tipurile de burse și regulile după care se acordă în învățământul preuniversitar.
Conform noii metodologii citate de avocatnet.ro, s-a introdus o nouă bursă destinată tinerelor mame care au născut înainte de împlinirea vârste de 18 ani. În valoare de 700 de lei pe lună, aceasta este menită să funcționeze ca o formă de sprijin pentru mamele minore în vedere susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare.
Principalul criteriu de acordare este ca o tânără adolescentă să aibă cel puțin un copil propriu în întreținere și să revină la școală pentru a frecventa cursurile de zi atâta timp cât este încă minoră, are până la 18 ani inclusiv.
Bursa pentru mame minore se acordă pe perioada desfășurării cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice. Riscă să piardă bursa, cel puțin în luna respectivă, persoanele care au acumulat peste 60 de absențe nemotivate.
“Încercăm să le ajutăm pe aceste minore care au ajuns în această situaţie şi care trebuie de acum să-şi ia viaţa în piept, în mâini, nu doar viaţa lor, ci şi viaţa copilului pe care sau copiilor, poate sunt şi cazuri de gemeni, pe care ele i-au adus pe lume. Deci această bursă se primeşte numai în situaţia în care ele participă la şcoală şi, da, au şi prioritate copiii acestora pentru locuri la creşă şi la grădiniţă”, a spus ministrul Natalia Intotero, citată de agerpres.ro.